Despre momentele de revigorare... spirituală

Ceea ce o să scriu în acest articol, cel puțin într-o oarecare măsură nu-i ceva plăcut de citit sau de imaginat... nici măcar de scris. Dar, fiindcă uneori sunt debordant în sinceritate, nu mă abțin deloc aici de a fi sincer în cele câteva cuvinte pe care vreau să le scriu în articolul de față.

Astăzi am avut o zi încărcată. Plecat de azi dimineață devreme și ajuns acasă undeva pe la 21:30. Am avut mai multe activități ziua aceasta: Cursuri biblice, traduceri, plimbare, o prăjitură, întâlnire de tineret, întors pe jos până acasă (acestea-s, pe scurt, activitățile de astăzi). Fiindcă-s sensibil la căldură, transpir rapid. Și ziua de astăzi nu a fost o excepție de la această regulă. Deja, după masa de prânz am început să simt și eu un miros neplăcut de transpirație. Mare mi-a fost mirarea când mi-am dat seama al cui era! Din acel moment s-a născut o dorință în mine, care a crescut tot mai mult, și anume de a merge cât mai repede acasă și de a mă spăla. Am încercat, pe cât posibil de mult, să nu fac mișcări bruște, să nu mă apropii prea mult de ceilalți. Jenat, abia așteptam să ajung acasă.

Totuși, în aceste momente mi-au trecut mai multe gânduri prin minte. De ceva vreme mi se întâmplă să mă simt obosit spiritual. Și parcă această oboseală o simt tot mai des și tot mai tare.

M-am săturat de imaturitatea unora ... și mai ales de a mea în multe cazuri!
M-am săturat de ipocrizia unora... și chiar și de a mea!
M-am săturat de indiferența unora... și chiar și de a mea!
M-am săturat de încăpățânarea unora... eu nu sunt încăpățânat! (Vă rog, n-o întrebați pe soția mea, pentru că v-ar spune în mod instant contrariul - iată aici deja o umbră de ipocrizie din partea mea...)

Totuși... nu m-am săturat de Domnul! Îmi văd eșecurile. Îmi dau seama care-mi sunt dezamăgirile și nemulțumirile în ce mă privește și în ce privește lucrarea pe care o fac. Cu toate acestea, simt nevoia parcă de un timp de relax spiritual. Cum îl înțeleg eu? Ei bine, îți pot spune de câteva conferințe la care am participat și care nu au fost o pierdere de vreme. Conferințe cu învățături sănătoase, biblice și profunde. Mi-e dor de astfel de conferințe. Mă gândesc și la acele întâlniri de câteva zile cu alți slujitori ai lui Dumnezeu, zile de post și rugăciune. M-am simțit împrospătat spiritual. Mereu mi-au prins bine. Dar... când nu ai parte de niciuna din acestea, cum te revigorezi spiritual?

Nu, nu era o întrebare retorică. Chiar mă interesează. Vreau să fiu mai eficient în slujire. Vreau să pot fi mai de folos. Ce faci atunci când simți că nu mai poți? Cum faci și ce anume faci pentru a te revigora... spiritual?

Cât de ridicolă este pocăința superficială?

Revin cu un nou articol, cu privire la un gând care mă frământa de ani buni, iar acum e din nou proaspăt în mintea mea. Am ajuns la concluzia că simplul fapt al cunoașterii unei sumedenii de lucruri bune, biblice (sau DOAR cunoașterea acestora), nu ajută foarte mult. Ba mai mult, acestea pot duce la obișnuință, rutină și, în cele din urmă, la împietrire. Cum abordează sau cum tratează pocăiții pocăința? Da, mă adresez în acest articol pocăiților sau, mă rog, celor care-și spun pocăiți. Cum tratăm noi pocăința?

 

Cred că nu-i ceva nou și probabil nu doar eu am sesizat lucrul acesta… cum sunt rugăciunile de pocăință în general prin bisericile noastre? Pe unde am umblat, în mare parte sună în felul acesta: „Doamne, dacă am păcătuit…”; „Doamne, dacă Te-am supărat…”; „Doamne, dacă Te-am întristat…” . Îți sunt familiare astfel de exprimări? Le-ai mai auzit și tu? Le-ai… folosit?!?

 

Spun aceste lucruri deoarece mă gândesc cât de ridicol sună. Să știi că la Dumnezeu este iertare pentru păcatul tău, dar tu, totuși, să nu-l mărturisești?!? Să pui păcatul sub semnul îndoielii? Să încerci să îndulcești lucrurile din viața ta în fața unui Dumnezeu Sfânt?

 

Gândește-te că ai niște dureri mari, care te chinuie de multă vreme. În cele din urmă nu mai reziști și mergi la doctor (cât de bine se potrivesc aici cuvintele lui David din Psalmul 32!!). Ajungi la doctor, iar doctorul te întreabă cum te simți… Imaginează-ți următoarea discuție:

 

—  Cum vă simțiți?

—  Bine, cred. Pot spune c-am avut și zile mai bune.

—  Vă doare ceva?

—  Ăăă… nu știu. Adică, poate mă doare piciorul, dar nu-s sigur.

—  La ce vă referiți?

—  Păi, în comparație cu alții… eu sunt sănătos tun.

—  Adică?

—  Păi, sunt oameni care au cancer în fază terminală, sunt oameni care au avut accidente groaznice, sunt oameni care sunt în suferințe cumplite. În comparație cu ei, eu aș putea spune că n-am nimic.

—  Și atunci, de ce-ați mai venit?

—  Nu știu. Cred că ar fi mai bine să plec. O zi bună, domnule doctor!

 

Cât de greu e să-i spui păcatului pe nume? Cât de dificil este să numești păcatul păcat? Cât de greu este să vii cu pocăință sinceră, reală, autentică înaintea lui Dumnezeu?

Păi, asta înseamnă să recunosc c-am greșit. Asta înseamnă să recunosc că-mi place mai mult păcatul decât îmi place sfințenia. Asta înseamnă că mă asemăn mai mult cu cel rău decât cu Dumnezeu.

 

Da, exact. Pocăința începe cu recunoaștere. Ce recunosc atunci când mă pocăiesc? Vorba lui Isaia: [Că-i] „Vai de mine!”

Ei, asta implică să-mi calc în picioare eul, firea, mândria, să mă smeresc înaintea lui Dumnezeu. Și aici mă gândesc la cuvintele lui Ioan Botezătorul: „Trebuie ca El să crească, și eu să mă micșorez.”

 

În concluzie, pocăința superficială nu numai că-i ridicolă, dar nici măcar nu face vreun bine. Dimpotrivă, pocăința superficială creează o falsă siguranță de sine, o impresie greșită că totul este bine și lucrurile pot merge așa mai departe… da, pot merge așa mai departe… dar destinația o să fie iadul!!

 

Nu degeaba spunea Thomas Watson că pocăința este un har pe care pocăiții îl neglijează. Dac-am neglijat harul pocăinței, să nu-l mai neglijez de acum încolo.

 

Doamne, dă-mi o pocăință reală!

 

Stoica Timotei

Despre poluarea… legalismului

Tocmai am terminat de citit meditația de azi din Sămânța Bună (GBV), în care se vorbea despre poluare. Autorul spunea că în Germania, anual se elimină în aer prin circulația mașinilor aproximativ 4 tone de gaz de monoxid de carbon. Mai mult decât atât, autorul amintea și de chimicalele periculoase cu care sunt stropite multe din alimentele (legumele și fructele) pe care aproape zilnic le mâncăm.

Versetul acestei meditații este următorul: „Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtișagurile, mărturiile mincinoase, hulele. Iată lucrurile care spurcă pe om” (Matei 15:19, 20a). Poate că reacția ta în urma citirii acestor versete biblice este una defensivă. Probabil că ai început să te gândești cam care din aceste lucruri există și în viața ta. Dacă ai avut tendința asta, înseamnă că ești ca mine. Și eu aș avea o astfel de tendință. Privind aceste versete, încep să văd care sunt lucrurile cu care mă confrunt și cu care nu am nicio problemă. Făcând astfel, ajung la următoarea concluzie: Eh! Nu-i nicio problemă. Ce mai există în viața mea nu-i așa de periculos ca celelalte lucruri din lista asta. Gândurile rele – astea nu afectează pe nimeni din jurul meu, pentru că ceilalți nu-mi pot citi gândurile (Ce ușurare!!). Mărturiile mincinoase – Da, știu că nu-s prea bune, dar câteodată am fost nevoit să le rostesc pentru a ieși cu basma curată. E ceva infim în comparație cu altele listate aici. Hulele – astea nu le-am prea folosit, dar am fost în câteva ocazii nervos și chiar a trebuit să mă descarc cumva.

Dacă ai o astfel de mentalitate despre aceste lucruri – pe care, în treacăt fie spus, Jerry Bridges le numea Păcate Respectabile –, te rog nu uita cum începe versetul 20: „Iată lucrurile care spurcă pe om.” Da, chiar și gândurile rele, mărturiile mincinoase, hulele… Toate acestea spurcă pe om.

Știi ce mai spurcă pe om? Spiritul Fariseic, Ipocrizia, Legalismul. Când citeam meditația de astăzi, mi-a venit în minte un eveniment descris succint pe paginile Sfintelor Scripturi. Era o masă de dragoste împreună cu creștinii dintre neamuri. La această masă de dragoste participa și unul dintre ucenicii Domnului Isus. Dar, când au venit niște frați dintre evrei, acesta s-a ferit de cei netăiați împrejur (frații dintre neamuri), ca nu cumva să ajungă să fie în centrul atenției (discuțiilor sau judecăților) fraților evrei. Văzând aceste lucruri, apostolul Pavel a intervenit și l-a confruntat (pentru mai multe detalii, vezi Galateni 2:11-21).

Cum deja am început să mă obișnuiesc, și în ce privește acest articol nu caut să-l lungesc mai mult decât trebuie. Vreau, totuși, să te îndemn să fii atent la poluare. Pe lângă poluarea fizică, cea care mai la tot pasul ne înconjoară, există o poluare mai gravă, cea spirituală. Aceasta nu constă doar în lucrurile acelea pe care le consideri grave, ci și în acelea pe care le treci cu vederea, pentru că-ți plac… inclusiv spiritul fariseic, ipocrizia și legalismul. Detoxifică-te prin Cuvântul lui Dumnezeu: Citește-l, cugetă la el, studiază-l, memorează din el și… împlinește-l. Prin puterea Celui ce-a învins moartea, SE POATE!

 

Sunt potrivite, în încheiere, cuvintele psalmistului: „Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă!”

 

Stoica Timotei

Cercetați toate lucrurile și luați ce este rău - despre negativism

Mi se întâmplă, adesea, ca atunci când ascult o predică să fiu puțin mai critic (poate este un „defect profesional”). Ca urmare a acestui lucru, am observat ceva care-mi pare cam nesănătos. Există anumite predici, mesaje, îndemnuri, articole sau chiar cărți care îți dau impresia că nu există nimic bun: în nimeni, niciunde, nicăieri. Sunt predici în care ne sunt expuse doar probleme după probleme, lipsite parcă de vreo soluție. Am auzit predici care de la început și până la sfârșit au scos în evidență aspecte negative ale mai multor personaje/evenimente din Biblie.

Nu vreau să-ți sugerez că nu-i bine să cunoști lucrurile negative sau problemele care există. Ce vreau să accentuez în acest articol este tendința asta parcă tot mai mult accentuată înspre negativism. Probleme peste probleme, necazuri peste necazuri, căderi peste căderi, păcate peste păcate… oare nu este nicio… SOLUȚIE?!?

 

Cu câteva săptămâni în urmă discutam cu tatăl meu și el a sesizat de asemenea problema aceasta. Nu negăm realitatea lucrurilor greșite, nu negăm realitatea lucrurilor negative. Dar, cu ce mă ajută să știu doar despre existența lor, dacă nu mi se oferă/prezintă nicio alternativă?

 

Simplu frate! Îți spun eu care-i alternativa: Nu fă și tu la fel ca…!

 

Bine, bine… nu fac, dar atunci ce trebuie să fac?

 

Famenului etiopian, după ce i s-a deslușit cartea prorocului Isaia și i s-a prezentat problema, implicit putem înțelege din textul biblic (Faptele Apostolilor 8)  că Filip i-a spus și despre botez. Drept urmare, acesta l-a întrebat pe Filip: „Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?”

Dacă ar fi fost întrebați astăzi unii predicatori, după ceva vreme ar fi venit cu mesaje precum: „Zece piedici în calea botezului”, „Șapte bariere în drumul spre cer”, „Trei opreliști …” etc.

 

Ce bine că Filip nu a făcut așa! Aici aș putea spune mai multe lucruri pe care le-ar fi putut face/spune. Nu uita, omul cu care stătea Filip de vorbă era famen, era ministru de finanțe al Etiopiei. Oare nu avea biserica nevoie de susținere financiară? Nu vreau, totuși să mă depărtez de subiect. Atunci, ce a făcut Filip?

 

„Filip a zis: «Dacă crezi din toată inima, se poate.»” Atât! Nimic mai mult.

De multe ori ne place să complicăm lucrurile. Cineva spunea că cel mai greu lucru pe care un om îl poate face este să păstreze simplitatea.

 

Da, sunt multe probleme, sunt multe necazuri, sunt multe lucruri rele. E bine să le știm, dar să nu ne oprim la ele. Cred că privirea noastră trebuie să fie ațintită spre Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică Domnul Isus (vezi Evrei 12:1, 2).

Spunea Billy Graham: „I've read the last page of the Bible, it's all going to turn out all right.” („Am citit Biblia până la capăt. Totul o să fie bine.”)

 

Suntem de partea Învingătorului. Cel care este în noi este mai mare decât cel ce este în lume. Încrede-te în El. Încrede-te în El din toată inima. Încrede-te în El și nu vei regreta. Chiar dacă nu întrezărești luminița de la capătul tunelului, nu descuraja, privește la Hristos.

 

 

Stoica Timotei

Ce înseamnă să pui experiența mai presus de învățătura sănătoasă…

Am amintit în articolul anterior faptul că noi oamenii nu trebuie să ne bazăm „viața pe simțăminte, dar ele sunt importante”  . Ce înseamnă să-ți bazezi viața pe simțăminte, pe experiență? Înseamnă ca tot ce faci și ce ai de gând să faci să fie guvernat de simțăminte.

Cum te-ai simți dacă cineva pe care-l iubești îți spune așa, din senin, că nu te mai iubește pentru că nu mai simte în acele momente că te iubește? Sau, cum ar suna versetul din Faptele Apostolilor 2:42, dacă ar fi să-l adaptăm contextului acestui articol?

„Ei stăruiau în EXPERIENȚA apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni.”

Ce înseamnă să pui experiența pe același nivel cu învățătura sau chiar mai presus de învățătură? Oare ce s-ar fi întâmplat dacă primii creștini ar fi stăruit în experiența apostolilor? Nici nu vreau să mă gândesc…

Dar, cu toate acestea, parcă adesea punem experiența/simțămintele mai presus de învățătura sănătoasă a Cuvântului lui Dumnezeu. Inițial mă gândeam să vorbesc despre cineva care a făcut lucrul acesta și cum a ajuns să spună că boala nu-i lucrarea (sau voia) lui Dumnezeu, el care afirma cu ani în urmă că Dumnezeu i-a spus că boala ce-a îngăduit-o Dumnezeu în viața lui era lucrarea lui Dumnezeu pentru el (nu intru în mai multe detalii în privința aceasta, pentru că scopul urmărit în acest articol nu este nicidecum atac la persoană). Mă întreb (și te întreb – expresie pe care o aud deseori la unii predicatori), oare greșește Dumnezeu? Oare S-a schimbat Dumnezeu?

Îmi aduc aminte de-o anecdotă citită într-o carte a fratelui Petrică Lascău, anecdotă care prezintă un frate care se ridică într-o biserică pentru a proroci, și-și începe prorocia astfel: „Așa vorbește Domnul: «La fel cum am făcut în timpul potopului lui Moise, tot așa…»”, după care se așază. Când se așază soția lui îi șoptește ceva, iar mai apoi acesta se ridică și spune: „Așa vorbește Domnul: «Am greșit, era vorba de potopul din vremea lui Noe…»” Nu știu ce reacție ai când citești o astfel de anecdotă, dar totuși prezintă un adevăr dureros.

Ne place să-L reducem pe Dumnezeu și învățăturile Sale strict la simțămintele și experiența noastră. Ce înseamnă să NU pun experiența mai presus de învățătura sănătoasă? Înseamnă să-L cred pe Dumnezeu pe cuvânt, în ciuda situației în care mă găsesc. Trebuie să înțeleg că simțămintele sau experiența mea este trecătoare, pe când Cuvântul Domnului rămâne în veac.

Îmi permit să merg un pas și mai departe și să afirm că dacă o să-mi bazez viața pe experiență (SOLA EXPERIENTA, frate – uite așa, măcar într-o privință mă apropii și eu de Martin Luther, luându-mi o solie în viață!), o să-mi distrug întreaga viață. Simțămintele vin și pleacă. Experiența e strâns legată de împrejurări, dar învățătura sănătoasă izvorăște din Cuvântul plin de viață al lui Dumnezeu, Cuvânt care (așa cum am văzut mai sus) rămâne în veac.

Îmi place foarte mult o cântare care-i în asentiment cu mesajul acestui articol. Așadar, în încheiere vreau să te las cu versurile acestei cântări:

1. Credința mea eu o zidesc
Pe-al Domnului Cuvânt ceresc.
Ca spuma toate vor pierii,
Hristos ca Stâncă-n veci va fi.

R: Zidesc pe Stancă,
Pe Hristos,
Nicicând pe malul nisipos,
Nicicând pe malul nisipos.

2. Deși-i ascunsă Fața Sa,
Cu milă mă va-nconjura.
Și orice vifor de-ar veni
Pe Stâncă sigur eu voi fi!

3. Când vin primejdii pe pământ,
Eu sunt scutit prin legământ,
Chiar toate de s-ar clătina,
Hristos rămâne Stânca mea.

4. Iar când Isus va judeca
Și celor morți "Sus!" va striga,
Neprihănirea Lui va fi
Chiar haina-n care voi luci!

P.S. De câteva ori, în câteva zile chiar, am încercat să aștern în scris aceste câteva gânduri, dar pur și simplu nu mi-am putut aduna gândurile și nu m-am putut concentra. Sper, totuși, ca aceste câteva gânduri să te pună pe gânduri.

 

Stoica Timotei

 

Gânduri despre Duhul Sfânt

Nu știu cum ești tu, dragă cititor, dar eu am de multe ori tendința de a crede că urmează să mi se spună ceva nou când este vorba despre un subiect arhi-cunoscut și discutat „pe la toate colțurile evanghelice”. Sau o altă tendință pe care o am este să trec peste pentru că mă gândesc că deja subiectul e „consumat”. Nu știu care este tendința ta când vezi că cineva încearcă să-ți vorbească despre Duhul Sfânt și, vorba aia... e baptist! Oare ce-ar putea să-ți spună despre Duhul Sfânt al lui Dumnezeu?

Nu o să aduc nimic nou în acest articol. Cu siguranță lucrurile pe care urmăresc să le punctez au mai fost punctate, subliniate și discutate mult până acum. Totuși, pentru mine aceste lucruri sunt oarecum noi.

Ieri, când veneam de la lucru, eram într-o stație și mă bucuram de vremea de afara (nici cald, nici frig; nici soare, nici ploaie - ci un cer înnorat, cu adieri de vânt - mă gândesc dacă după astfel de descrieri nu ar trebui să încerc să văd „cu ce se mănâncă” meteorologia). 

Când mă bucuram de vremea aceea frumoasă (pentru mine, cel puțin!) și când am văzut cum crengile copacilor se mișcă în adierea vântului, și cum și eu mă bucuram să simt vântul, parcă m-au izbit câteva adevăruri simple, dar profunde. De regulă, în astfel de momente îmi vine câte un gând, dar acum dintr-o dată mi-a „picat” o schiță.

Mântuitorul nostru descrie lucrarea Duhului într-un mod minunat și cât se poate de clar, dar la un moment dat o aseamănă cu realitatea vântului. Nu-l poți vedea, nu știi de unde vine, nu știi încotro se duce. Wow! Noi, cei cărora ne place să știm, să cunoaștem totul, iată-ne puși în fața unei limitări a noastre pe care nu ne prea place s-o recunoaștem. Totuși, putem învăța anumite lucruri importante despre vânt, înțelegând astfel câteva lucruri despre Duhul Sfânt și despre lucrarea Lui.

1. Nu-l aud, dar îi aud vâjâitul. --> chiar dacă erai într-un loc retras, la adăpost, puteai să-ți dai seama de puterea cu care suflă vântul, auzindu-i vâjâitul - SONOR!

Aplicație: Nu văd pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, nu-I cunosc lucrarea, dar o pot auzi prin gura oamenilor care sunt călăuziți de El.

2. Nu-l văd, dar văd crengile cum se mișcă - VIZUAL!

Aplicație: Oamenii călăuziți de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, plini de Duhul, au vieți transformate, schimbate, iar lucrul acesta se vede.

3. Nu-l pot înțelege pe deplin, dar îl pot simți - EMPIRIC!

Aplicație: Chiar dacă nu-L înțeleg pe deplin, Îl simt în viața mea, simt cum îmi dă îndemnuri să-L caut mai mult pe Dumnezeu; cum îmi dă putere să biruiesc păcatul; cum face să am o plăcere și o dragoste mai mare față de Dumnezeu și de Cuvântul Său, decât de plăcerile vremelnice ale lumii în care trăiesc.

Notă: Am pus EMPIRIC! la final nu într-o ordine aleatorie, ci intenționat. Nu-mi bazez viața pe simțăminte, dar ele sunt importante. Poate într-un articol viitor voi atinge puțin mai mult acest subiect.

Cam astea-s lucrurile care m-au „izbit” ieri în timp ce stăteam în stație așteptând autobuzul. După cum ți-am spus, nu-s lucruri noi, care să nu fie știute, dar pentru mine (în inima și în mintea mea) sunt noi și vreau să rămână mereu proaspete. Să fiu fascinat de lucrarea minunată pe care Dumnezeu o face prin Duhul Său cel Sfânt.

Fiți binecuvântați!

Stoica Timotei

Îți mai bate inima?

Un lucru care mă frământă de mai multă vreme este lipsa de importanță pe care adesea o arătăm față de ceea ce cântăm în adunările noastre. Mi s-a întâmplat odată, de exemplu, să observ că la refrenul unei cântări s-a mai adăugat un cuvânt pe care refrenul acelei cântări nu îl avea (personal, și mie îmi venea să-l adaug, dar faptul că accentua un lucru care, din păcate, nu era deloc adevărat în dreptul meu, m-am ferit să-l adaug). După aceea am spus bisericii observația mea. E vorba de cântarea „În această oră”, care la refren cere Domnului: „Să nu ne lași părăsiți nicicând, căci noi trăim cu Tine-n gând”. Care-i cuvântul în plus (pe care probabil și tu l-ai folosi când cânți această cântare)? „Să nu ne lași părăsiți nicicând, căci noi trăim DOAR cu Tine-n gând”. Wow! Cam prea… ideal, nu-i așa? Nu știu cum ești tu, dar mie îmi mai vin și gânduri păcătoase (de mânie, invidie, nemulțumire, poftă etc.) în mintea mea, iar dacă nu mă pocăiesc de toate acestea, n-am niciun drept să cânt că trăiesc DOAR cu Domnul în gând. E ceva logic, dar adesea-l ignorăm.

 

O altă cântare la care mă gândesc este, așa cum unii o denumeau – cântarea celui veșnic nemulțumit: „Nicidecum, nicăieri, niciodată”. Nu, nu e cântarea celui veșnic nemulțumit, ci e cântarea pe care o cântă copiii lui Dumnezeu (unii dintre cei care-și spun că sunt copii ai lui Dumnezeu poate chiar sunt veșnic nemulțumiți?!?). Din această cântare îmi plac mai multe versuri, însă în acest articol vreau să fac referire doar la ultimele două: „Cât mai bate o inimă-n mine, Îl doresc, Îl iubesc, Îl aștept.”

 

Îți mai bate inima?

Pfff, ce întrebare ridicolă! ai putea spune. Normal că încă-mi mai bate inima, că altfel nu ți-aș mai fi citit articolul!

 

Unde vreau să ajung cu toate acestea?

 

Spunem că suntem creștini, ne place să ne numim creștini și ne place să credem că ne îndreptăm înspre Paradis. Dar când e vorba de implicațiile urmării lui Hristos Domnul parcă nici nu vrem să ne gândim, darămite să vorbim sau să căutăm să le împlinim.

 

Îți mai bate inima?

 

·      Îl dorești? Este cunoașterea lui Dumnezeu dorința vieții tale? Îl cauți cu adevărat mai întâi pe Dumnezeu și neprihănirea Lui? Dorești mai mult să împlinești CU BUCURIE voia lui Dumnezeu, decât voia ta și poftele tale?

·      Îl iubești? „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele.” spunea Mântuitorul.

·     Îl aștepți? „Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, printr-o purtare sfântă și evlavioasă, așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, și trupurile cerești se vor topi de căldura focului?” 2 Petru 3:12, 13.

 

 

Să dea Domnul să ne bată inima… doar pentru EL!!!

 

Stoica TImotei