- Multă pace am putea avea noi, dacă nu ne-am bate capul așa de mult cu ceea ce zic și ceea ce fac alții, și cu ceea ce nu ne privește pe noi. Cum poate să rămână multă vreme în pace omul care se amestecă în treburile altora, caută în afară pricini de liniște, dar de lăuntrul său puțin se îngrijește sau rar de tot? Ferice de cei simpli și smeriți cu inima că aceia multă pace vor avea!
- De ce unii sfinți s-au ridicat la atâta desăvârșire și la atâta lumină prin adevăr? Pentru că și-au dat silința să scape de toate poftele păcătoase; și așa au putut să se alipească din toată inima de Dumnezeu și să fie slobozi față de ei înșiși. Avem vrăjmași care nu ne lasă în pace: în noi, patimile care dau atâta de lucru sărmanei noastre inimi, și afară de noi lucrurile trecătoare, care ne țin inima în neliniște necurmată, și o poartă de la un simțământ la altul. Rareori putem birui un singur păcat, și ne lipsește cu totul râvna sfântă de a deveni din zi în zi mai buni; iată de ce rămânem mereu căldicei, dacă nu chiar reci de tot.
- Dacă am fi răstignit poftele noastre trupești și dacă lăuntrul nostru n-ar mai fi jucăria pornirilor noastre, am putea să ne ocupăm cu lucruri dumnezeiești și am gusta chiar de pe acum ceva din cereasca privire a adevărului. Cea mai mare piedică la aceasta, poate chiar singura piedică, este că nu suntem izbăviți de patimi și de pofte necurate, și nu ne silim să mergem pe calea spre desăvârșire, pe care au mers cei sfinți. La cel mai mic necaz pe care-l întâmpinăm, ne pierdem îndrăzneala și ne întoarcem iarăși la mângâieri omenești.
- Dacă am fi tari în luptă ca niște ostași viteji, fără îndoială că am vedea ajutorul Domnului, venind de sus peste noi. Căci după cum ne dă prilejuri de luptă ca să biruim, tot așa este gata să ne trimită ajutorul Său dacă luptăm și nădăjduim în harul Lui. Iar dacă toată înaintarea noastră în bine o punem numai în păzirea rânduielilor dinafară ale religiei, evlavia noastră se stinge iute. La rădăcină, trebuie să punem securea, pentru ca, odată curățiți de rele, să putem primi netulburata pace a sufletului.
- Dacă am dezrădăcina în fiecare an măcar numai un singur cusur, curând am ajunge oameni desăvârșiți. Se întâmplă însă tocmai dimpotrivă; căci, s-o spunem spre rușinea noastră, la începutul întoarcerii noasre la Dumnezeu, eram mai curați și mai buni decât suntem acum după atâția ani de credință. Râvna noastră pentru bine și înaintarea noastră pe calea cea bună ar trebui să sporească din zi în zi; dar iată că a ajuns lucru rar a cineva să mai păstreze râvna dintâi. Dacă, în lupta cu pornirile rele, ne-am da de la început puțină silință, la urmă toate s-ar face cu ușurință și bucurie.
- Este mai greu să lucrezi împotriva obiceiului pe care ți l-ai făcut, dar și mai greu este să mergi cu bucurie împotriva voii tale; dar dacă nu poți să biruiești piedici puține și ușoare, cum vei birui pe cele mai grele? Împotrivește-te pornirilor rele chiar de când încep să se arate și dezvață-te cât mai repede de obiceiurile rele, ca nu cumva încetul să ajungi la greutăți și mai mari. O, de ai pricepe câtă pace ai câștiga și câtă bucurie ai face altora, fiind bun și făcând bine! Cred că atunci ai avea multă grijă de înaintarea ta în credință.
Thomas A. Kempis, Imitatio Christi (București: Edit. Stephanus, 1994), pp. 17-19.
